Traducere de Sorina Dănăilă Ediţie îngrijită, note şi comentarii de Alexandru-Florin Platon Paradoxală Europa! Ca entitate, ea nioi măcar nu există, în timp ce, pe malurile Mediteranei, înfloreşte civilizaţia greco-la tină. Pînă la...
moreTraducere de Sorina Dănăilă Ediţie îngrijită, note şi comentarii de Alexandru-Florin Platon Paradoxală Europa! Ca entitate, ea nioi măcar nu există, în timp ce, pe malurile Mediteranei, înfloreşte civilizaţia greco-la tină. Pînă la sfîrşitul antichităţii, însă, această civilizaţie, care va constitui una dintre bazele identităţii europene, nu inter ferează decît parţial cu spaţiul european. Dacă este greu de datat începutul existenţei propriu-zise a Europei, se poate spune că prăbuşirea Imperiului Roman i-a slujit drept creuzet. Sub lovi turile marilor migraţii, numite "invazii barbare", civilizaţia ro mană pare să dispară într-o totală regresiune. Paradoxala Europă, cea care, la acest început de Ev Mediu, se naşte gata împărţită. Î ncă din epoca romană, această sfişiere dintre Orient şi Occident se întrezărise, impusă de circumstanţe. Distrugerea, în secolul al V -lea, sub loviturile barbare, a Impe riului Roman de Apus, adînceşte încă şi mai mult prăpastia. Căci trebuie insistat asupra faptului că, în Orient, în schimb, Imperiul Roman va continua încă un mileniu, trecînd prin mai multe epoci de aur şi nerenunţînd decît tîrziu şi greu la ambiţiile sale de universalitate. E adevărat că acest Imperiu Roman de Răsărit dobîndeşte trăsături care-I îndepărtează tot mai mult de modelul său tradiţional, devenind un imperiu grec, metisat cu influenţe orientale; e un imperiu creştin care se proclamă "or todox" şi rupe definitiv, în secolul al XI-lea, punţile sale cu creştinătatea occidentală. Occidentul, la rîndul lui, nu prezintă o unitate politică reală. Unităţii romane, Europa, abia pe cale de a se naşte, îi Cel de-al treilea val de migratori (secolele VI-VII) Instalarea rcgatelor gotice şi francc în Europa de Vest este concomitentă cu cel de-al treilea val de năvălitori. Este vor ba, mai întîi, de longobarzi, care, veniţi din Panonia, forţează, în 568, întăririle romane de la Friul i şi năvălesc în Veneţia sub conducerea regelui lor, Alboin. Originari şi ei, probabil, din Scandinavia, au apărut încă din seco lul I pe cursul inferior al Elbei, apoi, în secolul următor, pe cel al Dunării de mijloc, după care nu s-a mai auzit vorbindu-se de ci timp de 300 de ani. În momentul în care Imperiul de Apus dispare, ei ocupă Panonia, unde, deveniţi călăreţi scminomazi şi adoptînd creştinismul arian, îi slujesc pe bizantini în tentativa lor de recucerire a Italiei. Ei descoperă aici bogăţia şi slăbiciunea unei ţări pe care declinul puterii ostrogoţilor parc să o ofere celor mai îndrăzneţi. Suferind ei înşişi presiunile unui alt popor al stepei, avarii, longobarzii le vor ceda locul în Pano nia, pentru a porni, cu toate efectivele lor, spre peninsulă. Aceasta a reprezentat vasta migra ţie a unui întreg popor acoperit de o avangardă solidă, care, în mai puţin de doi ani, va ocupa Veneţia -ai cărei locuitori s-au refugiat pe insuliţelc de coastă, punct de pl ecare, pentru mulţi dintre ei, al milenarei aventuri veneţiene -şi întreaga cîmpie a Index
